Memomed – cartile de baza ale specialistilor din medicina

Memomed – cartile de baza ale specialistilor din medicina

Sănătatea este subiectul comun de discuții în ultima perioadă, abordat în mult mai multe cercuri decât până acum și cu mai multă teamă și, de ce nu, deferență. Fie că sunt pro vaccinare/medicație etc., fie că sunt împotriva acestora, oamenii își doresc vindecarea trupească. Mulți apelează la specialiști în domeniu, unii la remedii tradiționale, dar, din păcate, cei mai mulți se diagnostichează singuri în baza unor informații generale sau în urma unor exemple ale unor oameni apropiați, recurgând la medicație în mod necorespunzător. Un filtru pentru stoparea auto-medicației este reprezentat de către farmaciști. În sprijinul acestora vine studiul realizat de academicianul Dobrescu Dumitru։ MemoMed.

Ce este MemoMed?

MemoMed este un ghid practic, un memorator care vine în ajutorul studenților, farmaciștilor și medicilor, actualizat frecvent cu informații din domeniul farmaceutic. Ghidul conține, în ordine alfabetică, medicamentele, numărul și denumirea bolilor pentru care sunt recomandate acestea, respectiv, dozele în care trebuie prescrise.

MemoMed se găsește și online – în ediții mai vechi chiar și sub formă PDF –, ediția 26, de anul acesta, este deja în stocul multor librării online.

Academicianul Dobrescu Dumitru, prin studiul său MemoMed, suplinește o nevoie în învățarea și practica medicală și farmaceutică. Este structurat în două volume։ 1). memorator de farmacologie alopată și 2). ghid farmacoterapic alopat și homeopat. Prin modul în care este structurat, memoratorul este ușor de folosit chiar și pentru cei care nu au studii în domeniu, însă vor să se informeze corect în legătură cu diverse patologii și medicația corespunzătoare.

Cartea MemoMed nu este o Biblie, nu înlocuiește vizitele medicale ori expertiza unui medic de specialitate. Este un organizator de termeni medicali care trebuie trecuți prin filtrele unui membru avizat înainte de prescrierea tratamentului. Deși, aparent, sunt la îndemâna oricui, regăsindu-se pe diverse platforme online, informațiile restrânse între copertele sale trebuie manevrate cu grijă și în mod adecvat.

În altă ordine de idei, acest ghid are și funcția de a familiariza oamenii fără studii de specialitate cu terminologii greoaie, care, de regulă, adâncesc confuzia în discuțiile dintre medici și pacienți. Prin intermediul unor astfel de studii, oamenii nu se mai simt străini față de propria corporalitate, care în condiții grave tinde să aparțină mai mult unui studiu medical și nu propriei identități.

MemoMed este, de ce nu, contopirea zeiței Higia și a sorei sale, Panaceea; alăturarea prevenției, sfaturilor de menținere a unei vieți sănătoase și a metodele de îngrijire a rănilor. Sănătatea, ca aproape orice lucru de valoare, se câștigă și se menține cu efort zilnic, fără excese, fără metode duse la extrem.

Această perioadă, prin care trecem acum împreună, ne-a făcut pe fiecare să fim puțin mai deschiși în discuțiile despre modul nostru de viață, despre necesitățile fiecăruia, despre activități zilnice… deși nu este un subiect tabuu, sănătatea sau, mai bine zis, boala este un subiect de discuție ocolit în multe dintre mediile sociale în care ne desfășurăm activitățile – încă de mici, la școală (boala, moartea sunt aproape exclusiv poetice), ori mai târziu, la serviciu (concediul medical acoperă nevoia și necesitatea de a vorbi, de a ști despre starea de sănătate a colegului de birou). Astfel că, nevoia ne învață să comunicăm mai bine cu noi înșine și unii cu alții.